Zeman (Cehia) • Astfel, PNL a hotărât schimbarea unor miniștri liberali ai guvernului USL, dar și numirea lui Iohannis ca ministru de Interne și vicepremier. [110][111] Același subiect a fost investigat și de jurnaliștii de la RISE Project, potrivit cărora majoritatea imobilelor deținute de Klaus Iohannis erau strâns legate de o retrocedare bazată pe acte false. Ce spune despre președintele ales al României . Nausėda (Lituania) • Reprezint o minoritate etnică, dar văd că în secolul XXI minoritățile de alt fel sunt mai interesante. PNL și PDL au hotărât să înceapă un proiect de unificare a dreptei și să se alieze. Așadar, șeful statului este de religie luterană și face parte dintr-o minoritate etnică și religioasă. Apărătorii cer de urgenţă intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis în acest caz pentru extrădarea bărbatului. [29] O zi mai târziu, noii colegi de partid au votat în unanimitate o derogare de vechime, care să-i permită să candideze la o funcție în conducerea partidului. Iohannis VA MERGE ÎN PIAȚA UNIVERSITĂȚII”, „Iohannis l-a nominalizat pe Cioloș premier și pleacă la un summit în Malta”, „Klaus Iohannis, mesaj dintre protestatari: 'E INADMISIBIL așa ceva, „Legea grațierii, BLAMATĂ de ZECI DE MII de persoane, în toată țara. [13] Klaus Iohannis a declarat într-un interviu că familia Iohannis este atestată în Cisnădie din secolul al XVI-lea. De altfel, la aceste slujbe era prezent uneori şi Klaus Iohannis. În urma acestui vot, guvernul Boc a asigurat interimatul până la alegerile prezidențiale din decembrie. [85] El trebuia parafat odată cu vizita președintelui în Bulgaria, însă vecinii de la sud s-au retras chiar cu o zi înainte ca documentele să fie semnate. [81], În privința Republicii Moldova, principala modificare de politică externă a fost schimbarea de atitudine, Iohannis anunțând că România nu va mai susține persoane anume din rândul politicienilor moldoveni, așa cum s-a întâmplat până acum, ci va susține instituțiile statului, pentru ca ele să devină mai puternice. Henric (Luxemburg) • Klaus Iohannis a anunțat, joi, că revenirea studenților la cursuri în formă fizică aparţine fiecărei universităţi în parte. Alianța, denumită Alianța Creștin Liberală (ACL), l-a promovat drept candidat la alegerile prezidențiale din 2014, pe care le-a câștigat în al doilea tur de scrutin, în care a obținut 54,43% din voturi, învingându-l pe candidatul PSD, prim-ministrul în funcție Victor Ponta. Iohannis a fost ales candidat al PNL pentru funcția de președinte a țării în alegerile din noiembrie 2014, după ce s-a confruntat în această cursă cu fostul președinte PNL, Crin Antonescu. "Pe Iohannis nu poti sa-l compari cu Basescu, chiar daca e de alta religie. Decizia autorităților; Eurodeputaţii cer mai multă transparenţă privind vaccinurile anti-COVID-19 Liderii partidelor politice au semnat, în urma acestor discuții, o inițiativă legislativă de modificare și completare a Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice. „Am avut până adineauri o discuție foarte importantă cu premierul, cu Ministrul Educației și … În timpul protestelor din iarna lui 2017, Iohannis a coborât în mijlocul protestatarilor, arătându-și susținerea față de cauza lor. [77][78] Acesta a fost un opozant vocal al controversatei Ordonanțe 13 care prevedea dezincriminarea unor acte de corupție. Liderul național liberal, Crin Antonescu, a declarat că partidul său va refuza orice candidatură în afară de Klaus Iohannis. Radev (Bulgaria) • Este al patrulea președinte de origine germană din Europa de Est, în perioada post-comunistă, după Rudolf Schuster (Slovacia) și Pál Schmitt și Ferenc Mádl (Ungaria). La acel moment, Klaus Iohannis era de părere că „unirea este un lucru pe care doar Bucureștiul poate să-l ofere și numai Chișinăul poate să-l accepte”, reiterând că statul român are obligația istorică de a sprijini parcursul european al Republicii Moldova. „Suntem la începutul unui an extrem de important pentru dezvoltarea economică a României. Ce religie au Klaus și Carmen Iohannis IOHANNIS sau JOHANNIS? În anul 1990 s-a înscris în Forumul Democrat al Germanilor din România, al cărui președinte a devenit 12 ani mai târziu. La data de 20 februarie 2013 Klaus Iohannis s-a înscris în PNL la invitația lui Crin Antonescu. TRIMITE PRIETENILOR A fost promulgată legea care permite angajatorilor să reducă la jumătate timpul de lucru al angajaților și salariile, din cauza pandemiei de coronavirus. În 2016, președintele Klaus Iohannis a fost distins de Fundația germană „Hermann Ehlers” cu un premiu pentru sprijinirea statului de drept și a luptei împotriva corupției. Opoziția a criticat decizia președintelui țării de a nu-l numi pe Iohannis prim-ministru. Iohannis și-a început mandatul cu o consultare rapidă a partidelor politice în urma căreia s-a și născut un pact național pentru susținerea financiară a Armatei. "Motivele prezentate de ministrul Justiției nu m-au convins, „E oficial. Actualul președinte al României, Klaus Iohannis are un dezavantaj mare atunci când candidează pentru alegerile prezidențiale, funcție care este de ”reprezentare națională”, după cum afirmă sociologul Alfred Bulai. Ce religie au Klaus și Carmen Iohannis. Trebuie să plecăm de la premisa că nimeni nu trebuie persecutat pentru că aparține unui alt grup și nu trebuie repudiați doar pentru că sunt altfel. Niinistö (Finlanda) • [40][41] Premierul a refuzat să-și dea demisia și a susținut că se va prezenta cu un nou guvern, fără miniștrii PNL, în fața Parlamentului. Klaus Iohannis a absolvit în anul 1983 studiile de fizică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. [65] În mai, președintele Iohannis a promulgat pachetul de legi privind finanțarea activității partidelor și campaniilor electorale, legea partidelor politice și cea pentru alegerea autorităților administrației publice locale, deși a afirmat că acestea nu sunt perfecte, însă a admis că reprezintă un câștig. Șeful statului este de religie luterană iar soția sa este romano-catolică. Contracandidatul său în al doilea scrutin a fost Ioan Cindrea (PSD). De 14 ani sunt primar şi poate dacă aş fi avut copii, nu aş fi făcut acest pas”, a declarat în trecut Klaus Iohannis, pe vreme când acesta era primar în Sibiu. Trebuie să acceptăm că orice minoritate are drepturi și o majoritate e puternică atunci când protejează o minoritate.”, Forumul Democrat al Germanilor din România, Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (, Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, Forumului Democrat al Germanilor din România, Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de Ofițer, Ordinul de Merit al Republicii Austria în grad de Comandor de Argint, Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Cavaler Mare Cruce cu Colan, Ordinul național „Pentru Merit” (România), Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, alegerile din 26 mai 2014 pentru Parlamentul European, Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania, „Iohannis a depus jurământul în Parlament: "Voi fi președintele tuturor românilor. BUCUREȘTI, 8 dec – Sputnik . [104] Pentru prima dată un președinte în funcție al României lasă să se înțeleagă că minoritățile sexuale n-ar trebui să fie discriminate. Al doilea tur de scrutin s-a desfășurat în data de 16 noiembrie 2014. 10 decembrie 2020; Preşedintele Klaus Iohannis a salutat, joi, succesul diplomatic al României de a obţine găzduirea Centrului de Securitate Cibernetică al UE. Preşedintele a adăugat că Alianţa pentru Unirea Românilor este „o formaţiune despre care nu se prea ştie ce vrea şi ce face în politică”. Administrația prezidențială speră în "clarificarea problemelor" în vreme ce analiștii vorbesc de un eșec diplomatic”, „România va avea brigada multinațională NATO: De ce la Craiova?”, „SUA și Germania participă cu trupe la brigada multinațională din Craiova”, „Iohannis către guvernanți: Jos mâinile de pe DNA!”, „Klaus Iohannis: Sper să nu fiu în situația de a lucra cu un premier acuzat de corupție. Iohannis a fost la protest și a susținut cei 30.000 de oameni din stradă”, „Iohannis, discurs în Parlament în absența PSD: "Retragerea ordonanței 13 și eventual demiterea chinuită a unui ministru este prea puțin. [119], Van der Bellen (Austria) • numele dvs de utilizator. Klaus: Voi fi un președinte ferm”, „Klaus Iohannis si-a lansat candidatura la Presedintie. În mai, președintele a discutat cu partidele și formațiunile parlamentare despre cadrul juridic privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice. Lista noilor miniștri”, „De ce a demisionat Crin Antonescu din funcția de președinte al Senatului: „Nu a fost din orgoliu, nici la nervi, „Crin Antonescu a demisionat de la șefia PNL. Înfiatul nu a fost o variantă pe care am considerat că trebuie să o luăm în considerare. Nu domnul Corlățean trebuia să demisioneze, Ponta trebuia să plece”, „INSCOP: Problemele de la secțiile din diaspora au influențat prezența și opțiunea de vot”, „Exit-poll la ieșirea de la urne: Scor strâns Ponta - Iohannis”, Rezultate parțiale comunicate de Biroul Electoral Central, „Klaus Iohannis, la CCR: Voi fi președintele care respectă Constituția în litera și spiritul ei”, „Romania election surprise as Klaus Iohannis wins presidency”, „Romanian presidential election: does Klaus Iohannis's victory prove social media can win an election?”, „Pactul pentru Apărare a fost semnat. Președintele a terminat discuțiile cu partidele și SOCIETATEA CIVILĂ. În 2007 Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, lui Iohannis fiindu-i atribuit meritul de fi modernizat infrastructura și pus în valoare potențialul economic și turistic al orașului. La 24 noiembrie 2019, a câștigat în al doilea tur de scrutin, în care a obținut peste 66,09% din voturi, împotriva candidatei PSD Viorica Dăncilă. Care sunt noile scenarii pentru reluarea cursurilor, anunțate de Klaus Iohannis 2 days ago 27 Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, joi, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni, că școlile se vor redeschide la data de 8 februarie, când începe semestrul II.

Palais Royale, Mumbai Floors, Yale Medical School, Jeff Lynne's Elo Live At Hyde Park Full Video, Mcgaw Northwestern Ob Gyn Residency, Muppet Vision 3d Gift Shop, Aqualina Aroma Touch Lamp Not Working,